aprilie, 2014

Nu credeam sa invat

vineri, 18 aprilie, 2014

“Nu credeam sa invat a muri vreodata…”
M.Eminescu

In fiecare an traim aceeasi poveste, aceleasi sentimente, avem aceleasi emotii. Dupa un an in care am trait si bucurii si necazuri, in care am ras si am plans, la finalul sau spiritual, facem bilantul. Incercam sa reparam ce am stricat si sa ne bucuram de faptele bune, de cele de care suntem mandri. Asupra celorlate fapte, mai putin reusite, ne aplecam si incercam sa le intelegem, sa vedem unde am gresit, sa reparam ce se mai poate si sa ne intelegem pe noi insine. De ce gresim, de ce plangem, de ce nu reusim sa fim mai buni, chiar daca am incercat; iar daca, in ciuda stradanilor si a neputintei de a face ma bine, tot nu reusim, ramanem cu speranta si cu nadejdea ca am incercat si ca am facut tot posibilul. Asadar, la finalul unui an spiritual o luam de la capat cu vise, cu sperante, cu bune si rele, cu vointa de a face bine si a fi mai buni. Lumina sa ne lumineze calea si sufletele.