februarie, 2014

Primavara mea

vineri, 21 februarie, 2014

Oare va reveni si va fi la fel? Nu se poate. Amintirile inca sunt vii, trecutul macina, incet, incet, fara mila. Asteptarea nu mai este aceeasi, timpul nu mai trece la fel. Cand asteptarea devine inconstanta, cand frica si speranta se inlocuiesc, una pe alta, la nesfarsit, totul pare posibil, dar si imposibil. Nesperat, se poate narui totul. Seri reci si lungi, pamant nemilos, tare, la fel ca si pana atunci; zapada peste tot, cat vezi cu ochii, iar orizontul de asteptare pare fara limita. La fel este si nerabdarea, poate pieri la aparitia soarelui. Dupa o vreme, intervine rutina, asteptarea aceea apasatoare, ca si zapada pe brazi; brazii aceia mari si puternici tot se indoaie la greutati. Omul se indoieste de sine, de ceilalti, de tot, isi pierde speranta, si apoi ii revine, inca o data. Iar cand nu ii mai ramane nimic, astepta, pentru ca nu mai are ce face si pentru ca mai spera. Sa vina primavara. Iar.